Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Parada formatiilor datini si obiceiuri

Primăria Dorohoi păstrează tradiţia şi organizează şi în acest an, în faţa „Primăriei vechi”, Parada Obiceiurilor de Iarnă, în data de 31 decembrie.

Programul va fi aproximativ acelaşi ca în fiecare an începând în jurul orei 15:00 şi terminându-se în jurul orei 19:30, perioadă în care vor fi reprezentaţiile urătorilor, seara încheindu-se cu un foc de artificii.

„Încercăm să păstrăm tradiţia şi să primim ca în fiecare an urătorii în data de 31 decembrie, iar apoi vom oferii un foc de artificii, care nu va fi mai prejos de cel de anul trecut sau cel de la Zilele Municipiului Dorohoi.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Pentru acest lucru Primăria Dorohoi anunţă faptul că sâmbătă, 22 decembrie, este datat limita pâna când se pot face înscrierile urătorilor pentru participarea la Parada Obiceiurilor de Iarnă.

Înscrierile se pot face la Casa Municipală de Cultură Dorohoi, persoană de contact: Valuţa Murariu (tel: 0231.611.996 sau 0741.125.471). (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Parada formatiilor datini si obiceiuri
DorohoiNews.ro, 19-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

30.12.2012 la 14:03

Fara suparare pentru dvstr.dar nu puteti vorbi despre astea cum ar fi nimicuri...Sa stiti ca este foarte greu sa organizezi o asemenea banda.Toți isi dau cu parerea ,dar nu toti incearca sa faca asta,de bine ,de rau inca se mai duce traditia in scurt timp vor disparea si astea pe care le mai avem.

19.12.2012 la 21:44

ma adresez celor cu experienta traditionala sa si adauge aici la comentarii adevaratele traditi (ma refer la;colinde frumoase,uraturi,roluri di benzi,calutii adevarati cum faceam acuma 35,40 ani in urma,r oluri cu capra, ursul, si tot ce va amintiti scrieti aici daca vreti sa mentinem adevaratele obiceiuri, ar conta f.mult! va garantez) sper ca dorohoinews sa ne ajute,multumesc!!

19.12.2012 la 18:30

Într-adevăr. Tradiția obiceiurilor de iarnă este deosebită și se păstrează cu greu. Dar atunci când auzi vorbe provenite din folclorul galeriilor de fotbal, parcă asta nu mai este tradiție populară. De exemplu, cui nu-i displace zicala: foaie verde de mohor banda....., după care urmează niște cuvinte contorsionate, trestienilor, plevnărenilor, olineștilor, numai să rimeze cumva cu planta enunțată inițial de parcă aceasta ar fi singura reprezentantă a regnului vegetal. Cât despre costumații, de la sublim la absurd, de toate pentru toți. Dintre cei mai în vârstă, cine-și mai aduce aminte de adevărata coana Manda lui Țurcanu, sau de benzile de haiduci din toate mahalalele, cârceii, steaua, buhaiul și altele, care parcă sunt uitate ?

19.12.2012 la 17:27

asa este ai zis foarte bine..!!!!!!!

19.12.2012 la 12:29

Iar Zoro...iar Aladin,moartea, si oratanii din plastic...numai datini si obiceiuri nu sunt..noroc de cei de la Broscauti, Cordareni, Vaculesti si Hiliseu ca vin cu obiceiuri de la strabuni nostri! Sarbatori fericite tuturor!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro